Accesaţi pagina de întâmpinare
EUIPO
Protejați-vă mărcile, desenele și modelele industriale în Uniunea Europeană

Protejaţi-vă proprietatea intelectuală în Uniunea Europeană

 

Schimbări care intră în vigoare la 21 de luni după publicarea Regulamentului de modificare (1 octombrie 2017)

Regulamentul de modificare conține o serie de dispoziții care vor intra în vigoare abia la 21 de luni după publicarea sa, întrucât aceste dispoziții trebuie dezvoltate prin legislația secundară: un act delegat și un act de punere în aplicare.

În linii mari, actul delegat cuprinde normele procedurale referitoare la: opoziții, cereri de decădere din drepturi și de declarare a nulității, contestații înaintate Camerei de recurs, organizarea camerelor de recurs, notificări din partea Oficiului și comunicări cu Oficiul, termene și suspendări, anumite proceduri privind înregistrările internaționale.

Actul de punere în aplicare cuprinde chestiuni referitoare la: conținutul cererii pentru înregistrarea unei mărci UE, reprezentarea mărcilor UE, aspecte legate de limbă și traducere, prioritate și senioritate, transferuri și renunțări, mărci UE colective și de certificare, anumite proceduri privind înregistrările internaționale.

Comisia Europeană a publicat versiunile provizorii ale ambelor acte pentru consultare publică la adresele:

  • Proiectul de Regulament de punere în aplicare;
  • Proiectul de Regulament delegat.

Oficiul se angajează să informeze utilizatorii cu privire la impactul pe care îl au aceste modificări asupra practicii sale de lucru, înainte de intrarea lor în vigoare. Ghidul privind examinarea realizat de Oficiu va fi de asemenea actualizat astfel încât să reflecte în timp util practicile de examinare ale Oficiului din perspectiva acestor modificări, înainte de intrarea lor în vigoare.

 

  • Regulamentul de modificare elimină cerința referitoare la reprezentarea grafică. Aceasta înseamnă că, începând din 1.10.2017, semnele vor putea fi reprezentate în orice formă corespunzătoare cu ajutorul tehnologiei general disponibile, cu condiția ca reprezentarea să fie clară, precisă, autonomă, ușor accesibilă, inteligibilă, durabilă și obiectivă.
  • Înainte de intrarea în vigoare a acestei dispoziții din Regulamentul de modificare, Oficiul va furniza utilizatorilor informații cu privire la mijloacele și formatele alternative considerate ca fiind conforme cu noua dispoziție.
  • Mărcile de certificare ale Uniunii Europene (UE) sunt un nou tip de marcă la nivelul UE, deși ele există deja în unele sisteme naționale de proprietate intelectuală.
  • Mărcile de certificare permit unei instituții sau organizații de certificare să le ofere aderenților la sistemul de certificare posibilitatea de a utiliza marca sub formă de semn pentru produse sau servicii care respectă cerințele de certificare.
  • Dispozițiile privind justificarea online a opozițiilor și anulărilor în anumite cazuri din surse online recunoscute de Oficiu
  • Caracterul distinctiv dobândit cu titlu subsidiar, care permite solicitantului, în practică, să-și epuizeze dreptul de a contesta caracterul distinctiv inerent înainte de a fi obligat să demonstreze caracterul distinctiv dobândit
  • Codificarea practicii EUIPO (astfel cum se explică în ghidul său) cu privire la dovezile întârziate referitoare la justificare și dovezile de utilizare
  • Simplificarea semnificativă a cerințelor privind traducerea
  • Transferul mărcii UE ca măsură reparatorie în anumite situații
  • Cerințele formale privind structura și formatul dovezilor scrise în toate procedurile (prezentarea dovezilor în anexe)
  • Înmânările personale și depunerile în căsuța poștală nu vor mai fi acceptate de Oficiu
  • Regulamentul de punere în aplicare a mărcii UE și Regulamentul delegat privind marca UE conțin ambele dispoziții tranzitorii care stabilesc în detaliu momentul intrării în vigoare a noilor norme procedurale.

 

Intrat în vigoare la 23 martie 2016

Regulamentul de modificare a adus o serie de schimbări în următoarele domenii: procedura de examinare, motive absolute de refuz, motive relative de refuz, produse și servicii, proceduri de opoziție și de anulare și căi de atac.

 

În domeniul procedurii de examinare, principalele modificări sunt următoarele:

  • Regulamentul de modificare elimină posibilitatea de depunere a cererilor de înregistrare a mărcilor UE prin intermediul oficiilor naționale.
  • Utilizatorii pot alege dacă doresc sau nu să primească rapoarte UE de cercetare și scrisori de monitorizare.
  • Regulamentul de modificare clarifică impactul pe care îl are decăderea din drepturile asupra unei mărci anterioare în baza căreia s-a revendicat senioritatea. Aceasta depinde de acum înainte de data intrării în vigoare a decăderii din drepturi.
  • Regulamentul de modificare introduce în textul regulamentului practica actuală cu privire la termenul de prezentare a observațiilor formulate de terți. Acestea se prezintă înainte de sfârșitul perioadei de opoziție sau, în cazul în care a fost depusă o opoziție împotriva mărcii, înainte de luarea deciziei finale cu privire la opoziție.
  • Regulamentul de modificare precizează în mod expres și dreptul Oficiului de a redeschide examinarea motivelor absolute, din proprie inițiativă, în orice moment înainte de înregistrare.

În domeniul motivelor absolute de refuz, principalele modificări sunt următoarele:

  • Semnele funcționale (de exemplu, culoarea sau sunetul) sunt supuse acum acelorași interdicții care se aplică în cazul formelor care alcătuiesc mărci.
  • Regulamentul de modificare precizează interdicțiile referitoare la denumirile de origine protejate (DOP), la indicațiile geografice protejate (IGP) și la alte titluri de proprietate intelectuală.
  • A fost eliminată posibilitatea de efectuare a unei declarații de renunțare la drepturi exclusive asupra unor elemente fără caracter distinctiv ale mărcilor pentru a se evita îndoielile cu privire la întinderea protecției.
  • Regulamentul de modificare codifică practica actuală cu privire la procedura de declarare a nulității bazată pe motive absolute, limitând examinarea la argumentele și motivele invocate de părți.

În domeniul procedurilor de opoziție și de anulare, principalele modificări sunt următoarele:

  • Se schimbă data de începere a perioadei de opoziție împotriva înregistrărilor internaționale care desemnează UE. De acum înainte, această perioadă va începe la o lună de la data publicării.
  • Regulamentul de modificare introduce unele modificări cu privire la cererile reconvenționale depuse la instanțele competente în domeniul mărcilor UE. În acest sens, instanțele competente în domeniul mărcilor UE nu vor începe examinarea cererilor reconvenționale decât după ce fie partea interesată, fie instanța a comunicat Oficiului data la care a fost depusă cererea respectivă.
  • Regulamentul de modificare impune Oficiului obligația de a informa respectiva instanță competentă în domeniul mărcilor UE în legătură cu orice cereri de decădere sau în nulitate depuse anterior la Oficiu.

În domeniul motivelor relative de refuz, principalele modificări sunt următoarele:

  • Se introduce un motiv specific separat de opoziție și de anulare în baza denumirilor de origine protejate (DOP) și a indicațiilor geografice protejate (IGP).
  • Se modifică una dintre datele de stabilire a obligației de a furniza dovada utilizării și de stabilire a perioadei relevante. De acum înainte, data relevantă va fi data de depunere sau de prioritate a cererii pentru marca UE contestată, nu data publicării acesteia.
  • Se aduc o serie de clarificări în conformitate cu practica și cu jurisprudența existente.

Principalele schimbări aduse de Regulamentul de modificare cu privire la căile de atac sunt următoarele:

  • Se elimină revizuirea prejudicială în cauzele „inter partes”, ceea ce ar trebui să ducă la scurtarea duratei generale a procedurii de contestație în aceste cazuri. Acest lucru este în conformitate cu obiectivul de simplificare a procedurilor din cadrul Oficiului, având în vedere și faptul că revizuirea prejudicială a deciziilor primei instanțe în cauzele „inter partes” era posibilă doar în situații cu totul excepționale (întrucât necesita acordul ambelor părți).
  • Se introduc anumite prevederi de clarificare și de codificare a practicii actuale cu privire la căile de atac auxiliare și la data de intrare în vigoare a deciziilor camerei de recurs. Aceste decizii intră în vigoare imediat după expirarea perioadei în care pot fi atacate sau, dacă s-a inițiat deja o acțiune în instanță în perioada respectivă, după respingerea acesteia de către Tribunal sau, în cazul unei căi de atac la o instanță superioară, după respingerea ei de către Curtea de Justiție.
 
  • Produse și servicii: Articolul 28 alineatul (8)

    Regulamentul de modificare a codificat practica Oficiului privind mărcile introdusă în urma hotărârii pronunțate în cauza C-307/10, „IP Translator” (obții exact ceea ce se vede). Această practică s-a extins și asupra cererilor de înregistrare a mărcilor depuse înainte de hotărârea de mai sus, oferindu-le titularilor acestora o perioadă tranzitorie de șase luni pentru a-și adapta specificațiile mărcilor la intenția inițială, pe care au avut-o la momentul depunerii cererii.

    După perioada de tranziție, toate mărcile care conțineau titluri de clase au fost interpretate potrivit sensului lor literal indiferent de data de depunere a cererii. Titularii de mărci UE care au depus cereri de înregistrare înainte de 22 iunie 2012 și și-au înregistrat mărcile în conformitate cu titlul întreg al unei clase din Clasificarea Nisa, au putut declara că, la data de depunere a cererii, intenția lor era de a solicita protecția unor produse și servicii în afara celor acoperite de sensul literal al titlului respectiv.

    Comunicarea nr. 1/2016 privind punerea în aplicare a articolului 28 alineatul (8) din Regulamentul de modificare privind marca UE a stabilit cadrul pentru procedurile în fața Oficiului, pentru depunerea unei declarații în temeiul articolului 28 alineatul (8) din registru.

    Comunicarea a pus la dispoziție și o anexă, care conținea o listă neexhaustivă cu exemple de produse și servicii care în mod clar nu se încadrau în sensul literal al indicațiilor generale ale titlurilor de clasă existente în niciuna dintre edițiile relevante ale Clasificării de la Nisa (edițiile 6-10), pentru a-i ajuta pe utilizatori să își completeze declarațiile.

    Oficiul a întocmit o listă neexhaustivă de termeni despre care se considera că nu erau acoperiți clar de sensul literal al titlului clasei respective în scopul declarațiilor în temeiul articolului 28 alineatul (8) din Regulamentul privind marca UE. Lista a servit doar la orientarea titularilor de mărci care doreau să depună declarații în temeiul articolului 28 alineatul (8) din Regulamentul privind marca UE. Lista este disponibilă aici


 
This site uses cookies to offer you a better browsing experience, including for anonymized analytics. Find out more on how we use Cookies.